Anual, pe data de
14/27 ianuarie, creștinii ortodocși din întreaga lume o cinstesc pe Sfânta
Nina, cea întocmai cu Apostolii, luminătoarea Georgiei.
Sfânta Nina s-a
născut în Capadocia, în jurul anului 290. Când a împlinit vârsta de 12 ani, a
fost lăsată în grija stareței Niofora, tatăl său devenind pustnic, iar mama sa
luând decizia de a-și petrece viața îngrijindu-se de căraci și suferinzi.
Cu binecuvântarea
Episcopului Iuvenalie, Nina pleacă din Ierusalim în Armenia. În anul 315 ajunge
în Mtskheta, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar
afla Cămașa lui Hristos. Acolo săvârșește diverse minuni: convertește la
creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, revarsă darurile Sfântului
Duh asupra soției împăratului Miran, care era demonizată, și ca urmare a
rugăciunii sale, îi redă vederea împăratului Mirian. Tămăduirea acestuia îl
face pe împărat să devină creștin și, pentru încreștinarea Iviriei, să
primească pe Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei.
Sfânta Nina a trecut
la cele veșnice pe data de 14/27 ianuarie 338. Este numită „cea întocmai cu
Apostolii" pentru nevoința sa în creștinarea Georgiei.
CultARTlife urează LA
MULȚI ANI tuturor femeilor care poartă numele în cinstea Sfintei Nina!
Anna Casian-Musteață





