Cultura este ceea ce
vorbim, felul în care acționăm și atitudinea pe care o manifestăm oră de oră,
minută de minută, secundă de secundă. Este deja o axiomă faptul că la
spectacole și concerte este reflectată oglinda culturii noastre sute de ani la
rând. Dar e valabil și invers, cel mai des, anume fiind prezenți la spectacole
și concerte, ne amintim de importanța și esența culturii. Acestea trezesc în
noi partea aia elegantă, intangibilă și rătăcită pe culoarele adormite ale
firii noastre.
Spectacole și
concerte în cifre pentru ultimele două decenii
Magenta s-a interesat
cât de des merg moldovenii la spectacole și concerte și, de această dată, nu a
demarat un sondaj, dar a accesat datele oferite de Biroul Național al
Statisticii (BNS) din Republica Moldova. Așadar, dacă analizăm cifrele oferite
de BNS, observăm că din anul 1995 numărul de spectacole teatrale, dar și de
vizitatori scade până la începutul celui de-al treilea mileniu.
După anul 2000,
numărul de spectatori la nivel de țară crește până la 420 000 de persoane în
anul 2008. Din 2009, din nou, numărul de vizitatori, dar și de spectacole,
începe să scadă, iar numărul maxim de bilete vândute în 2008 nu a mai fost
atins în următorii 7 ani, chiar dacă numărul de spectacole desfășurate pe an a
trecut peste cifra de 3 000.
În cazul colectivelor
autonome, cum ar fi ansamblul de dans JOC și filialele instituției publice de
cultură „Moldova Concert”, cel mai mic număr de vizitatori, dar și de
spectacole, a fost înregistrat în anul 2001 – doar 58 000 de bilete vândute,
comparativ cu cele 231 000 din 2006 – cel mai bogat an în spectatori. Pe de
altă parte, în anul cu cele mai multe show-uri organizate de colectivele
autonome, 250 de evenimente în anul 2012, au venit doar 136 de mii de
spectatori. Astfel, statisticile demonstrează că diversitatea de spectacole și
concerte nu garantează un public numeros.
Numărul de concerte în colective autonome și numărul de spectatori (mii) pe parcursul anilor 2000 – 2015
Numărul de spectacole și concerte organizate a crescut cantitativ, dar calitativ?
Cei mai săraci ani în
spectacole pentru Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” au fost, de
asemenea, anii 2000 și 2001, cu câte 5 mii de bilete vândute în fiecare an. Cei
mai mulți spectatori au fost găzduiți de Filarmonică în anul 2010 – 37 000 de
vizitatori la 113 de spectacole. În ultimii 5 ani, aceasta se menține pe
poziții bune, chiar dacă este într-o ușoară descreștere, raportând la numărul
de bilete vândute la numărul de spectacole și concerte organizate.
Numărul de spectacole în Filarmonica Națională și numărul de spectatori (mii) pe parcursul anilor 2000 – 2015
Pe de altă parte, operând cu asemenea cifre, trebuie luat neapărat în calcul un factor important – faptul că Republica Moldova este țara cu una dintre cele mai mari rate de emigrare. Astfel, a fost calculat numărul de bilete vândute pentru spectacole și concerte la 1 000 de locuitori. Concertele colectivelor autonome au fost cele mai populare în 2006 – 65 de bilete vândute la 1 000 de locuitori. Pentru teatrele din țară, dar și pentru Filarmonica Națională, numărul maxim de spectatori a fost înregistrat ultima dată în 1995 – 122, și respectiv, 18 de vizitatori la 1 000 de moldoveni.
Paradoxul apare când
analizăm cifra de teatre existente în anul 1995 cu cea din 2015. În ultimii 20
de ani, s-au mai deschis 3 instituții teatrale. Numărul instituțiilor a
crescut, încet, neîncrezător, dar a crescut. Numărul populației, rapid și
sigur, a scăzut. Modificările calitative, și nu cantitative prin care a trecut
cultura nu le putem afla cu ajutorul unei statistici, cu toate că Magenta și-ar
fi dorit să găsească un răspuns în cifre la această întrebare. Unicul sondaj
relevant este cel particular. Fiecare moldovean în parte ar putea merge la mai
multe spectacole și concerte și să facă totalurile.
Sursa – Magenta Consulting








