Luni,
15 ianuarie 2017 în cadrul Zilei Naționale a Culturii și aniversării a 168-a de
la nașterea poetului Mihai Eminescu, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”
împreună cu Centrul Academic Internațional Eminescu organizează cea de-a IV-a
ediție a inițiativei comunitare de lectură publică a operei lui Mihai Eminescu
cu genericul „Citim Eminescu”.
Pe
parcursul zilei de 15 ianuarie, între orele 10.00-17.00, scriitori, artiști,
personalități de vază, elevi, studenți, bibliotecari, cititori ai BM „B.P.
Hasdeu” vor recita versurile din opera „geniului poeziei românești”.
Artiștii
de la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu” și elevi de la Centrul de
Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga” vor interpreta creații muzicale
pe versurile lui Eminescu și despre Eminescu.
Începând
cu ora 15.00 va avea loc conferința științifică Eminescu de după Eminescu, cu
participarea: acad. Mihai Cimpoi; Vasile Bahnaru, director al Institutului de
Filologie al AȘM; Nina Corcinschi, doctor în filologie; Miroslava Metleaeva,
traducătoare; Dumitru Gabura, ziarist.
Evenimentul
va avea loc la Centrul Academic Internațional „Eminescu” (bd. Dacia, 20).







0 comentarii:
Trimiteți un comentariu