Sfânta Xenia a trăit
în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia
sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul
domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a II-a.
Xenia Grigorievna
Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a
devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o
petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit
fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul
pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa
acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni
(I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).
Ea a început să
îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea
le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era
adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere
spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au
plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse
că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce
avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a
început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi
culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie
liberă de orice legături cu lumea. Când uniforma roşie şi verde a soţului ei
s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori.
După un timp, Sfânta
Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la
locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul
Teodor de Sinaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat
dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate
că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul
Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.
Sfânta Xenia s-a
întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau
pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar
monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în
rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului. În curând,
virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis
evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar
familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva
plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor
ca mari binecuvântări.
Sfânta Xenia a trăit
cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71
de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut
loc pe la sfârşitul secolului XVIII. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.
Prin anii 1820,
oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să
o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau
pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai
târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei. Cei care îşi îndreaptă
rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare
de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută
de lucru.
Darul înainte-vederii
S~a întâmplat odată
ca Parascheva Antonova să fie în casa pe care Binecuvântata i-o dăruise, şi
cosea atunci când Xenia a venit în vizită la ea, spunându-i: “Tu stai în casă
şi coşi nasturi fără să ştii că Dumnezeu ţi-a dăruit un fiu. Du-te imediat la
cimitirul Smolensk!” Antonova, cunoscând-o ca pe o sfântă ce nu spune vorbe
deşarte, a crezut imediat că avea să se întâmple ceva deosebit, aşa că a
alergat degrabă într-acolo.
Ajungând pe una din
străzile Insulei Vasiliev de lângă cimitir, a zărit mulţime de lume. Curioasă,
s-a apropiat să vadă ce se întâmplă. O trăsură accidentase o femeie însărcinată
care a dat naştere copilului chiar în plină stradă, murind îndată după aceasta.
Plină de milostivire
pentru pruncuţ, Antonova l-a luat la ea acasă. Toate eforturile autorităţilor
din Petersburg de a descoperi identitatea mamei, a tatălui ori a vreunei rude a
micuţului orfan au fost zadarnice, aşa că Antonova a păstrat copilaşul. Ira
crescut frumos, asigurându-i o educaţie aleasă şi iubindu-l ca pe propriul ei
fiu. Mai târziu, băiatul avea să devină un model de persoană oficială, devotat
mamei lui care-l crescuse cu atâta grijă şi dragoste. Totodată, el avea să-i
păstreze o evlavioasă amintire şi Xeniei, slujitoarea lui Dumnezeu care îi
arătase mamei sale atâta bunătate şi ajutor, iar lui îi hărăzise o soartă atât
de bună.
Printre mulţi alţi
prieteni ai Binecuvântatei Xenia se afla şi o văduvă, Doamna Golubev, cu fiica
ei de 17 ani, o tânără de o frumuseţe remarcabilă. Xenia o îndrăgise tare mult
pe această fată plină de bunsimţ, blândeţe şi supunere.
Odată, venind în
vizită la ele, fata începuse să facă cafeaua. “Oh, frumoasa mea”, îi spuse
Xenia “tu faci cafea, iar soţul tău îşi îngroapă soţia în OKHTA. Du-te repede
într-acolo!” “Du-te!” – repetă Xenia cu fermitate fără a lăsa loc vreunei
obiecţii.
Golubevii, ştiind că
Xenia nu vorbeşte niciodată în zadar, i-au urmat îndemnul întocmai, aşa că au
pornit-o spre OKHTA. Aici, în faţa cimitirului, au întâlnit o procesiune
funerară căreia i s-au alăturat. O tânără, soţia unui doctor, murise la naştere
şi acum o îngropau.
S-a oficiat slujba de
înmormântare şi familia Golubev a însoţit cortegiul la groapă. S-au încheiat şi
funeraliile şi oamenii dădeau să plece; ele însă au mai rămas împreună cu
tânărul văduv care, fiind tare îndurerat şi-a pierdut cunoştinţa, prăbuşindu-se
în faţa mormântului. Atunci, amândouă au încercat să-I ajute să-şi vină în
fire. Aşa au ajuns să se cunoască, pentru ca în cele din urmă fata să-i devină
soţie.
Dar dumnezeiescul dar
proorocesc nu este lăsat numai pentru veşti bune. Uneori, el prevesteşte boală
sau moarte pentru ca cei în cauză să aibă vreme de pregătire.
Un astfel de caz s-a
întâmplat odată când bineplăcuta lui Dumnezeu a ajuns în casa familiei
Krapivin, care a primit-o cu căldură şi bucurie. Au discutat împreună câteva
momente, după care, Xenia s-a ridicat brusc, mulţumind gazdei pentru
ospitalitate. Vrând să plece, s-a întors spre doamna Krapivin şi i-a spus:
“Deşi verde, planta se va trece curând”.
Nu se ştie dacă pe
moment doamna Krapivin a înţeles sau nu ce a vrut ea să spună, gazdele ei
neluându-i vorbele în seamă. Dar n-a trecut mult timp şi, spre marea lor mirare
– doamna Krapivin, deşi în plină tinereţe şi sănătoasă tun, s-a îmbolnăvit
brusc, mutându-se la cele veşnice. Abia atunci au înţeles ei tâlcul acelor
cuvinte; “Deşi verde, planta se va trece curând”, ce prevestiseră de fapt
moartea doamnei Krapivin.
Văzând la Xenia darul
clarviziunii şi cunoscând umilinţa şi smerenia chipului ei de vieţuire, oamenii
au început să înţeleagă că şi ea este unul dintre acei minunaţi “nebuni ai lui
Hristos”. Mulţi dintre locuitorii cartierului Storona din Petersburg erau de-a
dreptul fericiţi când ea îi vizita, căci simţeau cum îndată după plecarea ei –
se revărsau o pace şi o bucurie dumnezeiească în casele lor; acolo, desigur,
unde ea era primită cu credinţă şi sinceritate.
Mamele ştiau că dacă
Binecuvântata atingea copilaşul bolnav, acesta îşi revenea de îndată; de aceea
părinţii se grăbeau s-o întâlnească pe Xenia ca să le binecuvinteze copiii,
fiind convinşi că binecuvântarea ei îi însănătoşea.
De asemenea
negustorii şi vânzătorii atunci când o zăreau, ieşeau repede în întâmpinarea
ei, oferindu-i câte ceva din mărfurile lor. Dacă ea le accepta sau le
binecuvânta, în ziua aceea le mergea .de minune.
Vizitiii căutau şi ei
să o conducă fie cât de puţin sau o rugau pur şi simplu ca măcar să ia loc în
trăsură pentru o clipă, fiind siguri că astfel vor avea o zi. bună. Treptat,
mai toţi se obişnuiseră cu felul ei de a fi, văzând în el semne dumnezeieşti
chiar şi atunci când comportarea ei părea uneori ciudată.
Astfel, de pildă, cu
două zile înaintea marii sărbători a Naşterii Domnului, din 1761,
Binecuvântata, alergând nerăbdătoare pe străzile reci şi încărcate de zăpadă
ale Storonei Petersburgului, striga în gura mare: “Coaceţi colacii, căci curând
întreaga Rusie îi va coace!” Cum era firesc, nimeni nu putea tâlcui cuvintele
ei de neînţeles, dar în ziua marii sărbători împărăteasa Elisabeta Petrovna s-a
stins subit din viaţă.
Când această veste
îngrozitoare s-a răspândit în întregul oraş, cu toţii au înţeles că slujitoarea
lui Dumnezeu prevestise moartea împărătesei.
Se ştie că
împărăteasa Ana Ivanovna dorea să-şi consolideze descendenţa la tronul Rusiei,
din arborele patern al familiei imperiale. În acest scop, ea a chemat-o pe
nepoata ei, Anna Leopoldovna, căsătorită cu prinţul Anton Ulrich, şi, când
acestora li s-a născut un băiat, împărăteasa l-a declarat moştenitorul ei.
În 1740, după moartea
Anei Ivanovna, Ioan al VI-lea Antonovici a fost proclamat împărat. Un an mai
târziu, pe 24-25 noiembrie, a avut loc o lovitură de stat prin care Ioan a fost
înlăturat şi Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru 1, a fost proclamată
împărăteasă. Ioan Antonovici a fost închis în închisoarea Schlusselburg, iar
părinţii lui, trimişi în exil la Kholmogory, unde au şi murit. Nefericitul Ioan
s-a chinuit în închisoare aproape 23 de ani. În 1764, în timpul guvernării
Ecaterinei a Il-a, un oarecare Mirovici, un ofiţer din garda Schlusselburgului,
a complotat pentru eliberarea lui Ioan şi readucerea acestuia pe tron. Însă
încercarea lui Mirovici a eşuat datorită celorlalţi ofiţeri, rămaşi fideli
împărătesei. În timpul acestei încercări de evadare Ioan Antonovici a fost
omorât.
Cu trei săptămâni
înaintea acestui trist eveniment, Binecuvântata Xenia a început să jelească
amarnic zi şi noapte. Toţi care o întâlneau în această stare de jalnică
plângere credeau că fusese grav insultată. Întrebând-o ce-i cu ea, le
răspundea: “E sânge, e sânge! E un râu de sânge acolo!” – şi plângea tot mai
tare.
Nimeni nu putea
înţelege ce îi răscolise într-atât liniştea şi pacea ei caracteristică, ba mai
mult, nimeni nu-i putea înţelege cuvintele înfricoşătoare. Însă trei săptămâni
mai târziu, când s-a răspândit ştirea morţii tragice a lui Ioan Antonovici în
întreg Petersburgul, cu toţii au priceput cuvintele sfintei.
La începutul lui
noiembrie 1769, Xenia a început să treacă pe la toate cunoştinţele ei. Le bătea
în geam până când ieşea cineva şi ea-i spunea: “Economisiţi făina, pentru că în
curând vom avea nevoie de ea”. Mulţi intrau în panică la aceste cuvinte rău
prevestitoare gândind că cineva va muri. Şi aşa s-a întâmplat. În numai două
zile împărăteasa Ecaterina a II-a a trecut la cele veşnice.
Din când în când,
Xeriia obişnuia să facă câte o vizită vreunei cunoştinţe sau prietene, cu care
schimba câteva cuvinte, ca deodată să se cufunde în tăcere de parcă ar fi
ascultat ceva. Se ridica apoi brusc şi părăsea casa în grabă. Dacă gazda o
între~ ba de ce pleacă astfel şi încotro se îndreaptă, Bine~ cuvântata făcea
semn de rămas bun cu bastonul, spunând: “Trebuie să plec, sunt aşteptată
acolo!” Nu ducea nimic cu ea, avea doar zdrenţele de pe ea şi adesea, ajungând
la casa unui prieten, i le arăta exclamând cu bucurie: “Asta-i tot ce am…”
