Tradițional, la sfârșitul lui
ianuarie, de Ziua lui Mozart, Sala cu Orgă din Chișinău se solidarizează cu
întreaga comunitate muzicală mondială, aducând un omagiu geniului austriac,
născut la 27 ianuarie, 1756, La Salzburg.
În acest an, ”mozartiana” de la Sala
cu Orgă cuprinde 2 concerte – pe 27 și 29 ianuarie, ora 18:00, avându-l ca
invitat special pe unul dintre cei mai reprezentativi flautiști italieni,
Giuseppe Nova.
Astfel, pe 27 ianuarie, Orchestra
Națională de Cameră, Corul Național de Cameră, reputatul flautist Italian
Giuseppe Nova și soliștii vocali Ana
Cernicova, Liliana Marin, Victor Novițchi, Alexei Digore, sub bagheta
maestrului Cristian Florea vor prezenta Simfonia nr. 10, KV 74, Concertul în Re
major de flaut, KV 314 și Misa Litaniae
di venerabili altaris sacramento, KV125 - în premieră la Chișinău.
La 225 de ani după moartea sa (5
decembrie 1791), Mozart continuă să domine lumea muzicii, fiind cel mai bine
vândut compozitor al anului 2016. Performanța este datorată uriaşei colecţii de
200 de CD-uri lansate în 28 octombrie de
casa Decca - "Mozart 225: The New Complete Edition", cu ocazia
împlinirii a 225 de ani de la moartea autorului.1,25 milioane de discuri au
fost vândute în doar 5 săptămâni.





