La finalul anului 2016, un grup mai neobișnuit a fost creat pe Facebook –
rețeaua de socializare pe care își petrec timpul liber majoritatea tinerilor.
În cadrul grupului, membrii înregistrați își fac reciproc daruri, scopul
acestora fiind de a se surprinde plăcut. Grupul „Dar din dar se face Rai” a
fost creat la inițiativa Cristinei Jorovlea-Roșca, o tânără mămică, aflată în
concediul de maternitate.
„Ador să fac oamenilor mici surprize. Stând acasă cu copiii și având mult
timp liber la dispoziție, mi-a venit ideea de a crea un grup pe Facebook, care
să adune alte persoane cu aceeași pasiune ca și a mea, persoane cărora le place
să facă și să primească daruri”, a declarat Cristina pentru CultARTlife.
La moment, din grup fac parte aproximativ 400 de persoane, care participă
în cadrul mai multor proiecte inițiate de comun acord de către cei
înregistrați.
„Până acum am organizat 3 proiecte, căci noi așa le spunem: Dar din Dar se
face Rai cu Moș Crăciun, Dar din Dar se face Rai de Sfântul Vasile și Ziua
Îndrăgostiților. La moment, lucrăm
asupra unui proiect legat de ziua de naștere a fiecărui membru din grup, urmând
apoi altul cu tematica zilei de 23 februarie și 8 martie”, spune Cristina
Jorovlea-Roșca, fondatoarea grupului „Dar din Dar se face Rai”.
Doritorii de a face parte din grup, pot afla mai multe accesând ACEST link.
Anna Casian-Musteață





