În dimineața zilei de
28 ianuarie, într-un spital din București, s-a stins din viață fostul ministru
al Culturii, cunoscutul actor, regizor și om de stat Ion Ungureanu. Informația
a fost confirmată de ministrul Culturii, Monica Babuc. „Maestrul Ion Ungureanu,
Domnul Culturii noastre naționale a plecat către cele veșnice. Regret profund
și conștientizez golul irecuperabil pe care îl lasă în urma sa. Dumnezeu să-l
odihnească cu drepții!”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
Ion Ungureanu s-a
născut la 2 august 1935, în satul Opaci, județul Tighina. A fost actor și
regizor, care a îndeplinit funcția de ministru al Culturii și cultelor al
Republicii Moldova (6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul
Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.
A fost unul din cei
278 de delegați ai primului Parlament al fostei R.S.S. Moldovenească, care au
votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.
A făcut studii de
filologie la Institutul Pedagogic din Chișinău (1954-1955), apoi a studiat
actoria la cunoscuta Școală teatrală “Boris Șciukin” din Moscova (1955-1960).
Între anii 1963-1964 a mai urmat cursurile superioare de regie din capitala
URSS.
După absolvirea
studiilor actoricești, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul
“Luceafărul” din Chișinău, îndeplinind în perioada 1964-1971 și funcția de
director artistic al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să
părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la
Teatrul Armatei din metropola rusă (1978-1989).
Ion Ungureanu a
debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul „Când omul nu-i la locul lui”,
primul film artistic realizat la studioul “Moldova-film”. În decursul timpului,
s-a impus ca un interpret care știe să îmbine firescul cu expresivitatea
artistică. A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris
Grădinaru din „Când omul nu-i la locul lui” (1958), Sfântul Petru din „Se caută
un paznic” (1967) și cel din filmul „Favoritul” (1976). De asemenea, a dublat
zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea
centrală din Moscova.
În anul 1989 revine
în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor
(6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației
Culturale Române din București (1995-2005).
În calitate de
ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi
ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze
în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național “A.
Pușkin” din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național “Mihai Eminescu”. A repus în centru Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.
El a primit titlurile
de Maestru emerit în arte al Uniunii Sovietice (1981), Artist al poporului din
RSS Moldovenească (1989), decernându-i-se și Premiul “Intervidenie” pentru
filmul televizat “Lika” (Plovdiv, Bulgaria, 1981) și Premiul Național (1990).





