Pe data de 5 ianuarie 2017, cu începere de la ora
11.00, în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, va fi
prezentat recitalul de colinde „Hristos Se naște, slăviți-L!”. Evenimentul este organizat, în perioada
sărbătorilor de iarnă, în colaborare cu Departamentul Cultură al Mitropoliei
Chișinăului și Întregii Moldove. Participanții vor pune în valoare
diversitatea, complexitatea tematică și tipologică a colindelor.
În scopul propagării acestui gen al creației populare,
organizatorii își propun realizarea unui program de colinde, separat de alte
obiceiuri și datini de iarnă, selectând piesele în baza criteriilor valorii
autentice și a interpretării artistice corespunzătoare. În cadrul evenimentului
vor evolua formații folclorice și tineri soliști din suburbiile municipiului
Chișinău, precum și din alte zone ale republicii.
Vor prezenta colinde autentice binecunoscuții
interpreți Suzana Popescu, Zinaida Bolboceanu, Dina Vrăjmașu și Tudor
Ungureanu, împreună cu formația „Ștefan Vodă”. Sărbătoarea colindelor se va
încununa cu un recital inedit al Corului de băieți „Academia Campanelli”,
dirijor – Elena Culpac, cor fondat de Teodor Zgureanu, profesor universitar,
Artist al Poporului.
Sunt așteptați toți doritorii! Intrarea este liberă!
Mai multe detalii despre eveniment – AICI
Anna Casian-Musteață






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu