În perioada 10 – 27 noiembrie, la Muzeul Național de
Etnografie și Istorie Naturală, va avea loc inaugurarea expoziției de
fotografie ” Wandertage - Călătorind pentru a munci și muncind pentru a
călători” de Chiara Dazi.
Expoziția oferă publicului o sclipire rară asupra vechii
tradiții germane din secolele anterioare și în același timp acordă un moment de
reflecție asupra tradițiilor de artizanat și rolul actual al meșteșugarilor din
Moldova.
Tinerii meșteșugari și meșteșugărițe de modă-veche,
călătorind conform unicii tradiții medievale germane, Wanderschaft, trăiesc o
viață plină de aventuri perfecționîndu-și în același timp abilitățile sale de
meșteșugari. Călătoria este numită "Wanderschaft" sau
"Walz" [ tur ].
Acești tineri călători, bărbați și femei, trăiesc precum
hoinarii, fără nici o adresă și purtînd cu ei doar o mică bocceluță cu cîteva
bunuri necesare pentru întreaga lor deplasare. Ei se primblă prin păduri și
sate, sau cu autostop-ul, în jurul Europei și dincolo, bucurîndu-se de
libertatea lor și învățînd noi aptitudini.
Fascinată de acest subiect și de tradiția veche a
secolelor, Chiara Dazi a folosit o abordare fotografică captivantă pentru a
explora sfera călătorilor meșteșugari în acest Walz, portretizînd în mod
particular drumul femeilor pe care le-a însoțit timp de un an și jumătate.
Expoziția “Wandertage – Călătorind pentru a munci și
muncind pentru a călători” de Chiara Dazi este organizată de Centrul Cultural
German AKZENTE în colaborare cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie
Naturală, sprijinită financiar de Departamentul de Afaceri Culturale al
Senatului din Berlin și Ambasadele Germaniei și Italiei de la Chișinău.
Pe parcursul săptămînii a doua, expoziția “Wandertage” va
fi completată de lucrările studenților fotografi din Moldova, care vor
portretiza lumea meșteșugăritului moldovenesc în cadrul unui atelier de o
săptămînă condus de Chiara Dazi. Pe parcursul acestui atelier de lucru,
studenții vor explora fotografic rolul meșteșugarilor și al comerțului
artizanal în Moldova. Rezultatele atelierului vor fi ulterior expuse.
Vernisajul expoziției studenților va fi joi, 17 noiembrie
2016, ora 16:00.
Realizarea atelierului și afișarea publică a rezultatelor
acestuia va avea loc datorită sprijinului financiar generos din partea
organizațiilor Kreishandwerkschaft Hersfeld-Rotenburg și Liechtenstein
Development Service.
Tururi ghidate
Duminică, 13 noiembrie, ora 11:00, de Chiara Dazi
Vineri, 18 noiembrie, ora 16:00, de studenți
Mai multe detalii despre eveniment - AICI






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu