Octombrie este luna Conștientizării privind Cancerul la Sân. Cu această
ocazie, în țara noastră sunt organizate mai multe evenimente. Unul dintre
acestea este campania organizată de Spitalul Internațional Medpark și ProiectulStop Cancer la Sân, lansată la începutul aceste luni, care are scopul de a
sensibiliza femeile cu privire la necesitatea efectuării controalelor medicale
regulate în vederea depistării și prevenirii cancerului la sân, acestea având
posibilitatea de a face o mamografie cu 50% reducere.
Un alt eveniment organizat în scopul marcării Lunii Conștientizării privind
Cancerul la Sân este LicitațiaCaritabilă pentru Proiectul Stop Cancer la Sân, inițiată de Doina Cernavca,
președinta Fundației ”Ajută un Om”. Aceasta vine cu un mesaj către meșterii
handmade din Republica Moldova: ”Dacă creați lucruri handmade frumoase, sau
aveți careva produse (cosmetice, jucării, haine, tot felul de accesorii pentru
casă) și vreți să le donați pentru a fi vândute, scrieți-mi un mesaj privat. Se
caută cât mai multe și diverse lucruri pentru vânzare, iar din banii acumulați
va fi cumpărată o proteză mamară pentru a fi oferită unei femei care și-a
pierdut sânul în urma cancerului mamar. Operația de protezare va fi făcută
GRATUIT de către chirurgii de la Clinica Sancos!”.
Astfel, dacă ești meșter handmade și dorești să îți aduci contribuția la
organizarea acestui eveniment, nu ezita să-ți donezi lucrările, care vor fi
licitate și vândute!
Dar din dar se face O PROTEZĂ MAMARĂ!
Pentru mai multe detalii, contacteaz-o pe Doina Cernavca AICI.
Sursa - suntmama.com






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu