Finalul lunii august aduce unul dintre cele mai
frumoase concerte ale anului – ”Concertul celor 100 de Tineri Muzicieni”. În
cadrul concertului, Moldovan National Youth Orchestra va celebra ediția cu
numărul VI a Concertelor de Vară, unindu-se alături 100 tineri muzicieni din
Moldova, Ucraina, România, Belarus, Olanda și Elveția.
Alături de tinerii muzicieni vor fi două nume muzicale
exponențiale: soprana Valentina Nafornița, în prezent activează la Opera din
Viena și este cea mai tânără câștigătoare a Concursului ”BBC Cardiff Singer of
the World” și dirijorul principal MNYO Gabriel Bebeșelea, semifinalist ”Mahler
Competition” și dirijor principal la 3 orchestre importante din România, el
este cel care va pregăti asiduu timp de 8 zile tinerii muzicieni din 6 țări.
Culminația evenimentului va reprezenta simfonia
”Titanul” de Gustav Mahler, una din cele mai extraordinare și impunătoare
lucrări muzicale scrise vreodată. Dirijor asistent: Alexandru Ilie; Profesori:
Alex Corlan și Ovidiu Andriș.
Programul de concert: Mieczysław Weinberg - Rapsodia
pe teme moldovenești, George Enescu - 7 cântece pe versuri de Clément
Marot și Gustav Mahler - Simfonia nr. 1
”Titanul”.
Sunt așteptați toți doritorii, pe data de 28 august,
la Palatul Republicii, cu începere de la ora 19:00!
Mai multe detalii despre eveniment – AICI.
Anna Casian-Musteață






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu