În această
duminică, toți doritorii de a-și reînnoi garderoba sunt invitați la un târg de
haine cu genericul ”Vintage Bazaar”. Toți cei prezenți vor avea ocazia de a
achiziționa la prețuri bune diverse haine, încălțăminte, cosmetică și
accesorii.
De asemenea,
în cadrul ”Vintage Bazaar” se vor strânge donații pentru un caz social. Este
vorba despre Feraru Serghei, un tânăr de 16 ani, originar din satul Cupcui,
raionul Leova, care de un an se află în spital, în secția Hematologie
pediatrică a Institutului Oncologic, diagnosticat cu cancer (Limfom non
Hodgkin). Zilnic acest adolescent este supus unui tratament specific,
complicat, agresiv.
De un an de
zile suportă chimioterapii, puncții, dezintoxicări. Alături de el, susținîndu-l
și îngrijindu-l, este permanent bunica sa. Anume bunica și bunicul îl întrețin
și educă, atât pe Serghei, cât și pe fratele său de 15 ani. Venitul familiei
este foarte modest: pensia bunicăi și salariul de paznic al bunicului. Alte
surse de existență nu au. Acest adolescent, pe care soarta vitregă nu l-a
scutit de suferință, are nevoie de ajutor pentru a trăi.
Doritorii de
a contribui cu mijloace financiare pentru acest caz, o vor putea face donând
din puținul ce-l au. La intrare va fi amplasată o boxă specială, iar banii
adunați vor merge la bunica lui Serghei, care va fi prezentă la eveniment.
Sunt
așteptați toți doritorii, între orele 10:00 – 16:00. Intrarea este liberă!
Mai multe detalii aflați aici.
Anna Casian-Musteață






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu