În perioada 10-15 martie în
cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului cu sediul la Geneva a avut loc
concursul internaţional anual de vinuri cu participarea a peste 40 de state
membre OMC. Printre statele care şi-au etalat produsele vinicole naţionale la
toate cele trei categorii tradiţionale: vin alb, vin roşu şi vin de desert
se enumeră Australia, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Chile, Republica
Cehă, Danemarca, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Israel, Mexico,
Republica Moldova, Peru, Portugalia, România, Slovacia, Elveţia, SUA, Uruguay,
Noua Zeelandă şi Regatul Marocului.
Delegaţia Republicii Moldova la
OMC a participat în premieră la concursul anual de vinuri organizat la Geneva,
obţinând locul I la două categorii: vin alb şi vin de desert. În concurs au
participat mai multe mărci ale produselor vinicole din Republica Moldova, însă
câştigătoare au fost desemnate Purcari Pinot Grigio la categoria vin alb
şi Kagor Pastoral la categoria vin de desert. Republica Moldova fiind
primul stat membru OMC din istoria acestui concurs internaţional care ocupă
podiumul la două categorii concomitent.
În discursul său în cadrul ceremoniei de premiere, Ambasadorul Tudor Ulianovschi a ținut să exprime interesul de a promova în continuare produsele vinicole autohtone de înaltă calitate în Confederația Elvețiană, inclusiv prin intermediul evenimentelor şi concursurilor organizate de OMC. Totodată, Directorii Generali Adjuncţi ai OMC, David Shark şi Karl Brauner prezenţi la eveniment au felicitat Delegaţia Republicii Moldova la OMC pentru calitatea produselor vinicole, solicitând informații adiționale cu privire la producătorii de vinuri din Republica Moldova şi reţelele de distribuire în Europa.
Concursul s-a organizat în două
etape, iar aprecierea calităţii, aromei şi nuanţei vinurilor a fost efectuată
după o anumită formulă stabilită de către OMC. Jurizarea şi acordarea
punctajului pentru fiecare categorie separat a fost realizată de către
diplomaţii statelor membre OMC, precum şi de către înalţii funcţionari
internaţionali din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu