Evenimentul
de lansare a unui studiu istorico-bibliografic, dedicat aniversării a 85-a a Artistului
Poporului din R. Moldova Vladimir CURBET, director artistic, prim-maestru de
balet al Ansamblului Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc” şi aniversării
a 70-a a acestui colectiv cu renume internaţional, va avea loc vineri, 5 februarie. Lansarea este organizată de Biblioteca Municipală „B.P.
Hasdeu”, în colaborare cu Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc” şi va începe la ora 13:00, în sediul Bibliotecii Centrale (bul.
Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 148).
Bibliografia
a fost elaborată de Filiala de Arte „Tudor Arghezi” şi cuprinde 1046 descrieri
bibliografice cu referire la viaţa şi activitatea acestor două perle ale
culturii naţionale. Ediţia este îngrijită de Mariana HARJEVSCHI, dr. în ştiinţe
ale comuniucării, director general al BM „B.P. Hasdeu”, coordonator – Lidia KULIKOVSKi,
dr. conf. univ, alcătuitori – Angela OLĂRESCU, Natalia CIORBĂ, redactor
bibliografic – Taisia FOIU, lector – Vlad POHILĂ. Valoarea informaţională a
volumului este amplificată de includerea în cuprins a aprecierilor date de
cunoscute personalităţi din domeniul culturii, secvenţe din presa mondială
despre Ansamblul „Joc” şi Maestrul Vladimir CURBET, lista turneelor internaţionale,
apariţia şi dezvoltarea Muzeului
Ansamblului „Joc”, dedicaţii în versuri pentru Maestrul Vladimir CURBET şi Ansamblul „Joc”, distincţii:
ordine, medalii, diplome, premii, titluri acordate.
Maestrul
Vladimir CURBET va reitera cum „a descoperit un izvor inepuizbil de comori
create de popor” în splendoarea şi iureşul dansurilor populare.
La
evenimentul de lansare sunt invitaţi autorii studiilor introductive, semnate de
Monica BABUC, ministrul culturii, acad. Mihai CIMPOI, acad. Nicolae DABIJA,
Tudor COLAC, doctor în etnologie, Antip ŢARĂLUNGĂ, etnocoreolog, Maestru în
Artă, scriitorii Iulian FILIP, Serafim BELICOV, Tudor PALLADI, Ion ANTON,
publicistul Nicolae ROIBU.






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu