Elena este meșterița care, cu ajutorul aței și a croșetei, realizează
lucrări unice și deosebite. Deși croșetează de când se ține minte, și-a făcut
cunoscute lucrările de puțin timp. Este deja apreciată și solicitată. A creat
un nou brand - ”Croshet by Elly” – dorindu-și să devină un meșter calificat
pentru a putea împărtăși din experiența sa celor care vor să afle mai multe din
arta croșetării. Pentru a o cunoaște mai
bine, vă îndemn să citiți interviul de mai jos.
De unde vine pasiunea ta pentru croșetat?
Pasiunea pentru croșetat și
tricotat mi-a insuflat-o mama mea. Ea a fost persoana care mi-a arătat cum se
fac primele piciorușe, ochișoare și
cîteva modele de mileuri. Fiind intrigată de acest meșteșug, am început să caut
prin cărți, reviste, pentru a îndeletnici mai profund arta croșetei. Pe atunci
nu dispuneam de internet și așa, pas cu pas, am
învățat să croșetez, de la primele etape - la modele complicate, precum
fețe de masă, eșarfe elegante ș.a.
Când ai croșetat primele lucrări?
Dintotdeauna am fost îndrăgostită de frumos. Astfel că, încă din
copilărie, am început să croșetez mileuri și să împletesc hăinuțe pentru
păpuși. Lucrări care mi- au rămas în suflet și care sunt de fiecare dată
admirate.
Croșetezi din pasiune sau îți dorești să ai și un venit financiar din
ceea ce faci?
Ceea ce fac astăzi e mai mult decât o pasiune. În momentul când în mâna
se ivesc aceste două unelte - ghemul de ață și croșeta - dau frîu liber
imaginației și realizez lucrări demne de admirat, căci însuși talentul, răbdarea
cu care m- a înzestrat Dumnezeu și aceste două elemente, oferă posibilități
nelimitate de creație. Pentru multe femei croșetarea este doar un hobby. Sunt
și eu una din ele, doar că stând în concediul de maternitate, dispunînd de mai
mult timp liber, am decis să îmbin utilul cu plăcutul, împărtășind și cu alții
îndeletnicirea croșetatului. Acum fac publice articolele și odată cu postarea
lor se ivesc și primii mei clienți modești. Astfel, pasiunea a trecut într- o
mică sursă de existență.
Ce îți place să croșetezi în mod deosebit?
Arta de a croșeta deschide posibilitatea de a utiliza o gamă vastă de
procedee tenhnice, diferite elemente și
schițe variate, astfel că de fiecare dată descoperi ceva nou. Cu cît sunt
provocată de a realiza ceva complicat și voluminos, cu atît satisfacția este
mai mare. Nu am anumite articole ce stau în lista preferințelor, căci în
fiecare depun suflet. Poate că din acest motiv și îmi reușește să croșetez atît
de bine.
Prin ce te deosebești tu de ceilalți meșteri în arta croșetării?
Orice meșter are tendița de a creea ceva unic. Același articol, dar în
altă nuanță, face să pară deosebit și remarcat prin omul care îl va purta. Din
principiu, în ideea unei vieți ecologice, îmi desfășor activitatea
confecționînd lucrări din cele mai naturale materiale. Pentru mine contează nu
doar finalul lucrării, dar și calitatea acesteia. Mă deosebesc prin folosirea
fibrelor naturale în mare parte, și apoi prin modernizarea modelelor vechi,
adăugîndu- le expresivitate și eleganță.
De ce ”Croshet by Elly”? Cât de mult te reprezintă acest nume?
De ce „crochet”? - deoarece cel mai des folosesc croșeta. În unele
lucrări combin elemente croșetate cu cele împletite cu andrele.
De ce „by Elly”?- Elly este un derivat de la numele meu - Elena, care
este folosit cel mai des de englezi. Pentru că tindem să fim „la modă” folosind
în limbaj cuvinte de origine engleză, m- am gîndit să aleg acest nume. Îmi
place cum sună și cred că mă reprezintă pe potrivă.
Cine sunt cumpărătorii tăi? Sunt mulțumiți de ceea ce faci?
Fiind la început, cumpărătorii sunt rudele, prietenii și colegii de
facultate. În premieră am avut o comandă solicitată din Italia. Cei ce mă
cunosc îmi apreciază lucrările și sunt mulțumiți. Sper că nu o fac din
politețe.
Ce planuri ai pe viitor? Îți vei extinde afacerea?
Orice om are vise. Eu visele le văd undeva la orizont, căci dorințele
care le am sunt mai puternice. De aceea, pe viitor planific să confecționez
rochii, bluzițe, avînd deja cîteva confecționate în garderoba mea. Am o
planificare a etapelor prin care vreau să mă dezvolt, căci doresc să mă
perfecționez, să devin un meșter
calificat, să împart din experiența mea, deschizând un cerc meșteșugăresc al
celor care doresc să deprindă această îndeletncire și de ce nu, să creez un
brand moldovenesc. Pe acesta cale vreau să aduc sincere mulțumiri celor ce mă
susțin și îmi apreziază munca.
Mulțumesc mult pentru interviu și succese mari în tot ceea ce ți-ai
propus să realizezi!
Anna Casian-Musteață














0 comentarii:
Trimiteți un comentariu