Eugen Mamot s-a născut la 30
ianuarie 1941, în satul Clococenii Vechi, raionul Glodeni. Este dirijor,
compozitor, profesor și autor de manuale.
În anul 1968 a absolvit Institutul
de Arte „Gavriil Musicescu”, clasa – dirijat coral, iar în anul 1984 cea dea
doua facultate în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţămînt superior – clasa de
compoziție.
În anii 1976-1989 a fost
pedagog și director al școlii de muzică din Ungheni. A ocupat funcția de
redactor-șef al Departamentului Muzică al Teleradiodifuziunii din Moldova,
dirijor al capelei corale „Doina” și paralel a fost întîi inspector, apoi şef
de direcţie la Ministerul Culturii. În perioada anilor 1976-1996 a fost Membru
al Consiliului de Conducere al Clubului „Camerton” din oraşul Moscova, condus
de academicianul G. Strive. A fost directorul Centrului Republican de Creaţie
Populară, a condus corul „Mugurel”, în baza căruia a fost fondat Studioul coral
de copii „Lia-Ciocîrlia”, director artistic şi prim-dirijor al căruia a fost
şi-a continuat activitatea în calitate de lector la Institutul de Arte „Gavriil
Muzicescu”, apoi de conferenţiar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” şi
profesor de educaţie muzicală şi dirijor al Corului de copii „Şoimii” la Liceul
„Mihai Viteazul” din Chișinău. Din anul 2002 moderează Salonul Muzical de la
Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”.
A avut numeroase turnee
artistice în Rusia, Ucraina, România ș.a. Are multe înregistrări radio cu
formațiile „Mugurel” și „Lia-Ciocîrlia”.
Eugeniu Mamot este autorul a
circa 300 de creaţii vocal-simfonice, instrumentale, corale, cîntece pentru
copii, a realizat nenumărate aranjamente muzicale ale melodiilor şi versurilor
populare etc.. A elaborat, inclusiv şi în colaborare cu alti autori, mai multe
manuale şcolare de muzica, materiale didactice, a publicat articole de
specialitate şi scenarii pentru filme.
A publicat doua culegeri de
cîntece pentru clasele primare în vara anului 2010 și anume "Dulcea mea
copilarie" și "Țara copiilor". În ianuarie 2011, a editat doua
culegeri corale: "Lia-Ciocirlia" și "Culoarea Pămîntului".
Tot în 2011, a apărut albumul muzical "Beu-curcubeau".
În anul 1980 este decorat cu
Medalia „Eminent al Culturii” din RSSM , iar în anul 1992 obţine titlul Maestru
Emerit al Artelor din Republica Moldova, apoi în anul 1996 obţine titlul de
“Profesor cu grad didactic superior”, iar în 2001 –devine Cavaler al Ordinului
„Gloria Muncii.






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu