La
„plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, „chip de rob luând”
(Filipeni 2, 7) şi S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului
omenesc.
Conform
Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Iisus, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu,
Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă,
în peşteră săracă. Dreptul Iosif şi Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret
în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul
împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în
cetate (Luca 2, 7), Maria, însoţită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost
într-o peşteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).
Betleemul,
numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa
s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului.
Dar s-a mai numit si „Casa Pâinii”, de către fericitul patriarh Iacov, care,
păscându-şi turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut şi a proorocit
că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din
cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
Betleemul,
situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim
și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la
stejarul Mamvri cu cei trei îngeri – sau mai bine-zis cu Sfânta Treime.
Ne
putem întreba de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Exista o proorocie că
Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul
Miheia a spus, cu 4-500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și
tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda,
căci din tine va ieși Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel (Miheia
5, 1]; Matei 2, 6).
De
asemeni, se pune întrebarea de ce S-a născut într-o peșteră. Peştera este
simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului
dar şi în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul
veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui
Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul
slujirii la idoli şi al păcatului. Hristos S-a născut noaptea, la miezul nopţii
şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească
întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile
lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Și a
venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului
de pe fața pământului. S-a născut la miezul nopții, ca să lumineze peșterile
întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că
Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în
lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să
strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Deşi
tradiţia vorbeşte despre trei magi care au venit şi s-au închinat Pruncului
Sfânt chiar în ziua Naşterii Sale (sau, în Tradiţia Bisericii Romano-Catolice,
douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbeşte despre mai mulţi
înţelepţi care au venit şi I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul
lor şi nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi, magii au adus
Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 11). Imnografia sărbătorii
înţelege aceste daruri ca pe nişte semne şi simboluri: aur, pentru că Hristos
este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; şi smirnă, ca Aceluia ce avea să
pătimească, să moară şi să fie îngropat cu smirna şi aromele aduse de femeile
mironosiţe.
Deşi
sărbătorim Naşterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulţi
teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Naşterii Domnului şi că
ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstiţiului.
Însă nu este întâmplătoare aşezarea sărbătorii Naşterii Domnului în această zi,
dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până şi păgânii intuiau importanţa
şi greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc,
simbolic, pentru că începând de acum ziua creşte şi noaptea scade. Şi la fel de
important este faptul că, după unii Părinţi, Hristos nu S-a născut oricând, ci
duminica! Sfânta Scriptură vorbeşte despre ziua în care a făcut Dumnezeu
lumina, când a zis: „Să se facă lumină” – și a fost lumină! (Facerea 1, 3).
Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica
S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinți de la
Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morţi (Matei 28, 1). Duminica a
trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinţii Săi ucenici si Apostoli. Duminica
Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa,
pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1,
10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu
ziua Duminicii și cu Naşterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu
lumina.
Sursa - Ortodoxia.md
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu