Voluntarii Ligii Tineretului din Republica Moldova au
hotărât sa adune cadouri și să le
dăruiască copiilor din Raionul Iaoveni, informează CultARTlife. Astfel, în
cadrul celei de-a doua ediții a campaniei de caritate, cu genericul ”Anul Nou în carte, hai să facem parte!”, Moș
Crăciun va aduce daruri pline de cunoștințe.
”Vom contribui nemijlocit la dezvoltarea şi promovarea
educaţiei şi a culturii în rândul copiilor din diferite localităţi a raionului
Ialoveni, care din motive nedorite de ei îşi petrec timpul într-o atmosfera nu
prea plăcută”, susțin organizatorii.
Aceștia îndeamnă toți doritorii de a face un bine, să
ofere în dar cărțile citite din biblioteca personală, Secției Pediatrie a
Spitalului raional Ialoveni și Bibliotecii Publice ”Elena Alistar” din satul
Răzeni, Ialoveni. Orice gen de carte este binevenit. ”Oferă-i o nouă viaţă cărţii tale,
daruieşte-o unui copil!”, îndeamnă organizatorii.
Ce-a de-a doua ediție a campaniei de caritate este
organizată de Liga Tineretului din Republica Moldova, în parteneriat cu
Biblioteca Naţională pentru copii "Ion Creangă", Primăria comunei
Răzeni și Agenţia de Turism Panda Tur.
Pentru detalii, accesați pagina evenimentului.
Sunt invitați să contribuie toți doritorii de a face
un bine!
Data limită a acţiunii este de 15 ianuarie!
Anna Casian-Musteață






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu