Pe Victor Rusu îl cunosc de când era mic-mic. Deși suntem consăteni, nu
știam multe lucruri despre el, decât că este un băiat deștept, dar timid. L-am
cunoscut mai bine când a venit și el la Facultatea de Jurnalism. Azi vreau să
faceți și voi cunoștință cu el. Vă propun să-l cunoașteți pe Victor Rusu –
poetul/jurnalistul – poet. O să vă placă!
1.Cine este Victor Rusu?
Înclin să cred că sunt un copil
(matur/imatur; tolerant/intolerant;
puternic/molatic; mândru/modest; etc.),
Peste ani mă redescoperiți la fel...
Ce-o vrea să însemne această
„tălmăcire”? Veți spune...
Pentru mine poezia
este un mod de viață (modus-vivendi), însăși profunzimea sensului acestei sintagme îmi
definește eul/felul de a fi. V-ați imaginat vreodată cum e să treci de la o
stare la alta în același timp trăind natural și intens toate emoțiile ce se derulează
momentan? Să vezi tot ce te înconjoară cu totul altfel, să fii entuziasmat de
orice, să iubești orice, să vezi frumosul din absolut orice?
Un exemplu mic, cum am trăit poezia „Florăreasa”:
|
Florăreasa
La douăzeci și… de ani
am văzut prima oară
cadavre de flori.
O florăreasă le căra
cu mănunchiul…
ca și pe copiii săi
ne doriți, ne rodiți,
ne-ngrijiți, ne hrăniți,
muribunzi…
Oare când se va ofili
florăreasa?
să-și picure ultima lacrimă…
rozelor/zorilor.
|
Mă întorceam de la muncă într-o seară și trecând
pe lângă florăria de pe strada Mitropolit G. Banulescu-Bodoni, Chisinau, am văzut cum o florăreasă cară cu brațul
flori care deja erau ofilite și le arunca în tomberon. Atunci pe moment am
compătimit „cadavrele de flori” și am urât florăreasa care se debarasa de
ele. Nu am nimic personal cu florăresele. Așa s-a întâmplat să trăiesc intes
acea clipă în acea seară, în acel loc... Așa s-a născut poezia „Florăreasa” –
o întâmplare banală defapt. (Mulți cred că poetul de nebun se așează la masa
de scris și scrie. Îi contrazic. Poetul ca și scriitorul trăiește intens, iar
scrisul nu e decât o parte tehnică din tot ceea ce este cu adevărat creația.)
|
Celor care vor să mă cunoască și
nu reușesc le sugerez să mă citească, sunt prezent în creațiile mele.
Originar din satul Călmățui, r.
Hîncești. Ca și cetățean mă, recunosc după numele și prenumele dăruite către
părinții mei și după calificativele care mi le atribuie documentele și
societatea, Victor Rusu Ion, tânăr poet licențiat în jurnalism.
Ca și cetățean, eu mă simt un
pământean bolnav de poezie, de scris, în general...
2.De unde vine pasiunea ta pentru poezie?
„După ce am dat de gustul ei - am
furat-o”. Soția unchiului meu pe
nume Victoria, care era profesoară în satul meu natal - Călmățui, avea o
bibliotecă foarte mare și într-o zi mi-a adus o carte cu scrierile lui M.
Eminescu. Problema era că eu încă eram „grupa mică” la grădiniță și nu
cunoșteam toate literile, nu știam a citi. Atunci mama în fiece seară îmi citea
poezii, povestiri, nuvele din acea carte. Tind să cred că acesta a fost primul
pas spre poezie și scris, în general. Apoi am mai crescut și de fiecare dată
când plecam la unchiul meu în vizită mă ascundeam în bibliotecă, îmi alegeam
cărțile care mă impresionau și fugeam acasă să le citesc. Așa mi-am făcut mica
mea bibliotecă și când aveam timp citeam, chiar dacă multe din cele scrise nu
le înțelegeam. Întodeauna am știut că acumulând cunoștințe noi, voi afla și
multe răspunsuri la întrebările mele.
Știți ce făceam la orele din gimnaziu? Dacă nu înțelegeam tema - scriam
poezii, dacă eram mâhnit - scriam poezii, dacă eram fericit - scriam poezii (totuși,
dacă înțelegeam și răspundeam temele, totul era o sărbătoare pentru mine. O
sărbătoare a emoțiilor pozitive, o explozie de emoții de nedescris, emoții pe care
nu puteam să le împărtășesc cu nimeni. Așa se primea că nu prea eram
comunicativ, căci trăiam niște emoții de neînțeles. Iar dacă nu înțelegeam
temele, nu uram profesorii, ci scriam poezie care, la fel, mă ținea mereu
într-un extaz al cuvintelor și din nou - nu prea comunicam). Așa am ajuns să
trăiesc poezia în mine însumi. Probabil că acestea sunt elementele
catalizatoare a ființei mele cu poezia.
Aceasta și este o parte din formula organică a apariției pasiunii pentru
poezie...
3.Îți mai amintești primele poezii? Ce tematică aveau?
Sincer, azi văd primele poezii ale mele ca pe niște îmbinări de cuvinte
despre natură, despre mamă etc. Cred că erau mai mult niște încercări de a trăi
sentimentele de atunci.
Știi... de multe ori eram acuzat și umilit verbal de către unele
persoane pe nedrept, cică plagiam.
De-ar simți ei gustul poeziei,
De-ar cunoaște ei firea creatoare,
Și-ar dori moartea...
Un om nepregătit pentru a simți și a trăi poezia eșuează ca „Titanicul”
sau ca și „Costa Concordia” pierzându-și sufletul în neant pentru totdeauna.
Un poet/scriitor adevărat nu plagiază! Iar cei necredincioși degeaba își
pierd timpul pe lumea aceasta.
4.Acum ce teme abordezi în poeziile tale?
Abordez aceleași teme ca și în copilărie, pur și simplu diferit, adică
de fiecare dată altfel. Vreau să vă spun doar că mama și natura sunt pământul
meu în care am prins rădăcini și cerul meu spre care mă înalț.
5.Ai reușit să lansezi doua cărți. Cum e să fii poet
în Republica Moldova?
În colaborare cu cenaclul „ Grai Matern”
am lansat două cărți, plachete cu versuri, mai bine zis. Prima se
intitulează „Gură de univers” - nici până azi nu știu de ce am numit-o așa - în
care mi-am adunat copilăria și i-am dat o șansă la viață. Iar a doua plachetă
am intitulat-o „Șoapta unui strop” - în ea cresc versurile adolescenței mele.
Am reușit să machetez și a treia plachetă, mai multe detalii despre ea, după
lansare...
E frumos să fii poet oriunde în lume, dar mai ales în Repulica Moldova -
aici unde viața este atât de interesantă și intensă, încît îți oferă lacrimi la
orice pas.
6.Cine te susține?
Familia. Profesorii. Colegii.
7.Povestește-ne despre concursurile la care ai
participat în calitate de poet.
Primul concurs de poezie mi-a adus premiul mare pe care l-am cucerit în
cl. a - XII - a în timp ce studiam la LT „Cezar Radu” din s. Leușeni,
participând la concursul raional de poezie „Sportul și Olimpismul” în contextul
desfășurării „Lunii Olimpice” ediția 2012. Un alt concurs mai recent este
„Festivalul internațional de poezie – Renata Verejanu” ediția I (2014) la care am fost medaliat
pentru locul II la secțiunea Poezie de Autor. Tot la acest festival-concurs,
doar că în ediția II (2015), mi s-a oferit premiul II la secțiunea Compoziție
proprie.
8.Cum se îmbină poezia cu jurnalismul?
Când eram mai mic nu puteam să fac diferența între scris și jurnalism.
Nu e o rușine. Alții de seama mea sau chiar și mai mari nici azi nu pot face
diferența între a scrie o emoție trăită și a informa lumea clar, corect,
veridic, etc. Azi cred că poezia și jurnalismul sunt două realități diferite.
Și una, și alta reprezintă câte o realitate aparte având meniri diferite, se
crează diferit, sunt percepute diferit, influențează diferit... Însă, ambele
sunt la fel de importante pentru om, pentru suflet, pentru continuitate.
9.Ce alte pasiuni mai ai?
Învăț să sculptez în lemn, să cânt la chitară și... iubesc.
10.Ce planuri de viitor ai?
Singurul meu plan pentru viitor este să rămân un copil pentru a mă putea
bucura de viață. Odată ce-ți vei pierde copilăria din tine, fericirea va lua un
chip mai abstract decât negrul, probabil chipul morții.
Înclin să cred că sunt un copil
(matur/imatur; tolerant/intolerant;
puternic/molatic; mândru/modest; etc.),
Peste ani mă redescoperiți la fel...
Mulțumesc mult pentru interviu!
Anna Casian-Musteață
Foto – arhiva personală
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu