Pe data de 27 noiembrie 2015, la București, a avut loc deschiderea
Cenaclului Literal ”Impact Cultural”. Inaugurarea cenaclului s-a desfășurat în incinta
Sălii de festivități
a Colegiului ”A. D.Xenopol”, București.
În cadrul festivității de deschidere a fost lansată și antologia de
versuri și proză intitulată „Sublimul drum al tinerelor slove” , ediție îngrijită de poeta Elena Volcinschi, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni,
Filiala României. Făcând referire la carte, ea a
accentuat: ”Cartea în sine
este împodobită în cea mai mare parte cu scrieri de slovă tânără, sublimă. Am
păstrat însă și forma de exprimare a fiecărui participant și în special a celor
mai tineri adică debutanților, fără să cred că, aduc prejudicii literaturii ci, dimpotrivă, am transmis trăirile lor în rostuirea
scrisă prin simțirea propriei lor vârste”.
La solicitarea
din partea Elenei Volcinschi, au fost recomandați și tineri condeieri din Republlica Moldova,
selectați de poeta Diana Ciugureanu-Zlatan, președinta fondatoare a Uniunii
Scriitorilor Europeni, Filiala Republicii Moldova, create recent.
Coautorii din
Republica Moldova, ai noii antologii, sunt: Zina Bivol,
Marina Damashin, Elena Mihalachi, membre USE, Filiala
Republicii Moldova, iar
la Rubrica „Alți invitați” - Diana Zlatan-Ciugureanu. Au mai publicat Dumitraș Alexandrov din
Răciula, Călărași, și Dorina Codreanu din Chișinău.
Diana Ciugureanu-Zlatan, prezentă la eveniment, a mărturisit că ceilalți
scriitori și-au mai publicat lucrările și cu alte prilejuri, însă pentru Dorina
Codreanu și Dumitraș Alexandrov, elev în satul Răciula, raionul Călărași,
acesta este un debut. ”Are 15 ani și astfel, le-a făcut o surpriză părinților, dupa ce mă rugase să-i public undeva poezia
despre Limba Română, pe care i-am redactat-o” a declarat Diana pentru CultArt Life.
La sfârșitul manifestării cartea a fost oferită în dar tuturor
participanților.
Uniunea
Scriitorilor Europeni, Filiala Republicii Moldova, a fost constituită la 3
noiembrie 2015, la Chișinău, în vederea susţinerii reciproce, a promovării
creaţiei literare și a accederii pe rafturile bibliotecilor europene. Un obiectiv esențial este apropierea
populației de literatura artistică și viceversa: intensificarea relațiilor
dintre cercurile de scriitori și cititori.
Anna Casian-Musteață







0 comentarii:
Trimiteți un comentariu