Andrei Sochircă s-a născut la 13
decembrie 1953, în satul Dubna, Soroca. Este absolvent al Şcolii
Superioare de Teatru „Boris Şciukin” din Moscova.
Andrei Sochircă joacă, mai întâi,la
Teatrul„Luceafărul”, după care, împreună cu colegii săi de generaţie,
pun bazele Teatrului „Eugene Ionesco”, iar în 2005 se angajează în trupa
Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”.
Pe parcursul activităţii sale a primit
numeroase premii. Printre cele mai importante sunt: Premiul „Cel mai bun
rol masculin” pentru rolul lui Henric al IV-lea, UNITEM (2005), Premiul
„Cel mai bun rol masculin” pentru rolul Poetului din spectacolul „Daţi
totul la o parte, ca să văd”, UNITEM (2007), Premiul „Cel mai bun rol
masculin”la Festivalul„One man show”, România (2005).
Andrei Sochircă se face remarcat cu
roluri absolut senzaţionale în „Cântăreaţa cheală”, „Aşteptându-l pe
Godot”, „Pescăruşul”. Maturitatea artistică a actorului survine odată cu
„Maestrul şi Margareta” şi „Cavalerul Tristei Figuri” la „Mihai
Eminescu”.
În ultimii ani, colaborează intens cu
compania teatrală „Teatro di Castalia”. Andrei însă se declară liber
profesionist şi spune că este dispus să colaboreze cu orice teatru care
este în măsură să-i propună un rol serios.
Anna Casian-Musteață
Foto: Liviu-Terinte.ro






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu