La 22 noiembrie se implinesc 99 de ani de la nașterea pictorului Mihai Grecu.
Mihai Grecu s-a născut la 22 noiembrie 1916 în satul Faraonovca din Ucraina.
Între anii 1937-1940 şi-a făcut studiile la Academia de Arte din
Bucureşti, la atelierul lui Francisc Şirato, iar în 1940 - la Şcoala de
Arte Plastice din Chişinău, la atelierul lui M. Gamburd, urmînd între
1947-1948 şi cursurile facultative la atelierul lui I. Hazov.
În
perioada celui de-al Doilea Război Mondial este evacuat în Uralsk,
Kazahstan (1941-1944), unde realizează prima sa lucrare „Maternitate”
(1944).
Mihai Grecu devine în 1945 Membru al
Uniunii Artiştilor Plastici din RSSM. Începînd cu 1957 participă la
primele expoziţii unionale şi internaţionale.
Creaţia lui M. Grecu a cunoscut trei
perioade distincte, care i-au marcat operele. Prima cuprinde anii
1950-1960 şi poate fi identificată cu însuşirea profesională a
limbajului plastic profesionist în domeniul desenului compoziţiei şi
cromaticii coloristice, ce-a de-a doua cuprinde anii 1960-1975 şi
reflectă experimentele coloritului decorative, iar ultima reprezintă un
interes sporit al maestrului pentru materiale noi şi colaj, concomitent,
se adresează tradiţiilor artei populare prin prisma simbolicii
mesajului.
Printre cele mai cunoscute opere din
prima perioadă figurează „Femeie cu broboadă galbenă” (1956), „Portretul
lui Gh. Dimitriu”, „Natură statică cu peşti” şi „Ţăran cu pălărie”
(1957).
După 1960 pictura maestrului este
marcată de un decorativism sonor, declarat de către ideologii timpului
„ca influenţe formaliste, burgheze”, interzicînd expunerea lor în cadrul
expoziţiilor republicane.
Fiind o personalitate de cultură
europeană M. Grecu abandonează, în pictură, după 1975 coloritul
decorativ şi sonor, optînd pentru noi tehnici şi coloranţi produşi în
industrie. Astfel, în numeroase lucrări din această perioadă maestrul
utilizează lacurile şi vopselele sintetice cu aplicarea colajului:
„Tragica Veneţie”, 1970; „In memoriam”, 1974; „Geneză”, „Vulcan”, 1977;
„Masă de piatră”, 1976; „Poarta strămoşilor”, 1977; „Luna la Butuceni”,
1979; „Toamna aurie”, 1984 etc.
Mihai Grecu a avut numeroase expoziţii
personale la Chişinău, în Rusia, Azerbaidjan, Ucraina, Lituania, Letonia
şi Estonia, România.
Pentru merite deosebite în artă a fost
menţionat cu Medalia de Aur la Expoziţia Realizărilor Economiei
Naţionale (EREN) în 1966 şi 1970. În anul 1978 Mihai Grecu a obţinut
Premiul de Stat al RSSM, devenind Artist al Poporului din RSSM în 1986,
Laureat al Premiului de Stat al URSS în 1990 şi primind în 1992 Ordinul
Republicii Moldova.
Mihail Grecu s-a stins din viaţă la 9 aprilie 1998 la Chişinău.
ANNA Casian – Musteaţă
Foto - google.com
Foto - google.com






0 comentarii:
Trimiteți un comentariu